Culori intense în living: da sau nu?
Culori intense în living: un DA sau un NU? Dacă ne întrebi pe noi, cu siguranță este un DA. Am iubit dintotdeauna ceea ce înseamnă living-ul, în esență, ceea ce transmite această încăpere indispensabilă. Este spațiul în care s-au depănat amintiri, în care s-au clădit zi de zi povești de familie, în care au avut loc seri de film soldate cu câteva ore bune de somn pe canapea. Este locul în care pare că se regăsește sufletul întregii case și că cele mai frumoase sentimente se nasc și se revarsă de acolo.
Așadar, cum am putea să nu prioretizăm design-ul acestei camere? Se știe prea bine cum decorul unei încăperi contribuie în mare măsură la construirea și redarea acelor sentimente de relaxare, liniște sufletească, confort și pace interioară, sentimente atât de necesare într-o casă. Mai bine zis, atât de necesare ACASĂ.
O componentă crucială a design-ului (dacă nu chiar a vieții în sine, am îndrăzni să spunem) este culoarea – o sursă de emoție, un stimul puternic, cu un înțeles ascuns și un limbaj propriu. Dacă reușim să ne folosim de culorile potrivite în contextul potrivit, să descifrăm limbajul cromatic și să ne folosim de acesta în mod corect, viața poate lua o întorsătură plăcută.
În acest articol, vom vorbi despre următoarele aspecte:
- De ce sunt culorile atât de importante?
- Culori intense în living: cum le putem integra?
- Exemple de fotografii din care reiese cum îmbinăm elementele de design cu culorile potrivite
- Cinci piese de mobilier pe care le recomandăm pentru un living modern
De ce sunt culorile atat de importante?
Poate că nu ne dăm seama, în primă fază, ce rol important au culorile în ansamblul unei încăperi. Pe lângă faptul că ne influențează starea de spirit, culorile potrivite dau senzația de spațialitate, ne ajută să captăm cantitatea de lumină necesară, formează un echilibru optim între toate elementele decorative.
Culoarea este cea care, în fond, setează întreaga ”conversație” dintre piesele de decor, dă frumusețe unor pereți lipsiți de vitalitate și creionează un portret al emoțiilor cu care vrei să te încarci atunci când îți petreci timpul în living.
Trecem în revistă cele mai uzuale culori și sentimentele cu care acestea sunt asociate, pentru a face o scurtă călătorie în acest fascinant univers al culorilor, un univers brăzdat de semnificații interesante.
- Roșu / Cuvinte asociate: pasiune, dragoste, energie, dorință, viteză, putere, forță, căldură, agresiune, pericol, foc, sânge, război, violență, sinceritate
- Albastru / Cuvinte asociate: pace, tranchilitate, calm, stabilitate, armonie, unitate, încredere, adevăr, conservatorism, securitate, ordine, loialitate
- Galben / Cuvinte asociate: bucurie, optimism, idealism, imaginație, speranță, prietenie, vară / trădare, gelozie, lăcomie, falsitate, lașitate
- Roz / Cuvinte asociate: dragoste, romantism, acceptare, calm, alint
- Violet / Cuvinte asociate: creativitate, artă, sensibilitate, toleranță, spiritualism, noutate, echilibru
- Negru / Cuvinte asociate: forță, începuturi noi, lucruri ascunse, putere / durere, despărțire, singurătate
În design-ul interior, cheia este să reușești să ajungi la acea unitate, la acel echilibru absolut natural, care să nu deranjeze, ci să te facă să nu îți poți imagina locul respectiv într-un alt mod, sub un alt aspect. Știm acum ce exprimă fiecare culoare, în linii mari, ne putem face o idee asupra culorii/culorilor care rezonează cu personalitatea noastră, însă cum folosim culoarea așa încât să nu fie prea multă culoare sau prea puțină culoare, ci exact cât trebuie?

Culori intense in living: cum le putem integra?
Răspunsul la această întrebare nu este unul simplu, deși există anumite ”tehnici standard”, le numim noi.
- Poți opta pentru un perete accent vopsit în culoarea dorită, la care să vii cu extra elemente, precum o textură în relief, niște cadre geometrice, niște lumini care să îl pună în evidență.
- Dacă dorești și mai mult stil, poți opta pentru un tapet în nuanța dorită, dacă nu vrei varianta clasică, vopseaua lavabilă. Acest perete, pentru un și mai mare impact vizual, poate fi dublat de niște tablouri care să pună în valoare respectiva culoare.
- Plantele întotdeauna sunt un ”AȘA DA” datorită modului în care conferă echilibru spațiului – fie că vorbim despre plante naturale sau artificiale, în ghiveci sau în vază, verzi sau multicolore, etc. Dacă decorul ales unul nude, cu tonuri calde, neutre, alege să oferi o pată de culoare folosind plante decorative, întrucât gama disponibilă pe piață nu impune absolut nicio limitare.
- Bineînțeles, poți integra piese de mobilier în culori vii, care vor revitaliza atmosfera. Partea bună este că NURA îți permite să customizezi orice produs din portofoliu, așa încât să optezi exact pentru culoarea pe care ți-o dorești.
Exemple de fotografii din care reiese cum imbinam elementele de design cu culorile potrivite
Wow, nu-i așa? Ce combinație de culori, ce sentiment plăcut de relaxare și odihnă trupească și spirituală putem asocia cu aceste spații! Așa cum am mai menționat deja, culoarea poate face diferența între un living anost, lipsit de vitalitate, și unul din care pur și simplu nu ți-ar veni să mai pleci.
În acest fotografii se remarcă îmbinarea unor nuanțe complementare, a unor tonuri și subtonuri calde și reci, care, probabil, luate individual, nu exprimă același sentiment, însă luate împreună, spun o poveste incredibilă.
Avantajul personalizarii pieselor de mobilier este de la sine inteles – nu mai ai batai de cap in a gasi canapeaua, fotoliul, scaunul sau masa care sa indeplineasca absolut fiecare criteriu functional si estetic. Culoarea o alegi chiar tu, dupa preferintele tale, dintr-un catalog extrem de vast de nuante de toate tipurile.






Cinci piese de mobilier pe care le recomandam pentru un living modern
Unde ne gasesti?
Acum ca ai aflat cum sa folosesti culori intense in living pentru a transforma intreaga atmosfera, te invitam sa te folosesti de modelele propuse de noi, sa iti lasi imaginatia sa zboare si sa percepi culoarea ca fiind raspunsul perfect la intrebarile tale.
Intr-un showroom dragut din Cluj-Napoca, pe Str. Aurel Gurghianu nr.29, te asteptam la o discutie ampla – vrem sa stim mai multe despre spatiul pe care doresti sa il amenajezi, pentru ca ne propunem sa venim intocmai cu acele raspunsuri care sa te scape pe tine de griji suplimentare. Vom creiona impreuna cu tine povestea pe care vrei sa o spuna mobilierul tau, ne vom uita cu atentie la cataloagele noastre de produse, sa ne asiguram ca nu iti scapa nimic neobservat din gama noastra variata de mobilier premium si luxury.
Te invitam sa ramai conectat la ce se intampla pe acest blog. Nu suntem nici noi prieteni cu informatia multa si inutila, motiv pentru care filtram cu atentie tot ceea ce iti transmitem aici – sfaturi cu adevarat folositoare, noutati din domeniu, produse si oferte noi marca NURA, noutati privind concursuri si alte evenimente desfasurate pe social media sau in showroom. Ai prins ideea: vrem sa fie un blog care SA-TI PLACA (sau chiar mai mult, sa-l iubesti).
Nu uita sa ne urmaresti si pe Facebook si pe Instagram, unde dorim sa-ti incantam privirea cu un feed armonios, care sa te duca intr-o lume unde simturile tale sunt rasfatate la maximum – aceasta este lumea NURA.











